Libertate, Alegere, Iubire

Practic, eu am ales pentru tine.

Am ales, în momentul în care mi-am adjudecat o libertate cu care posesivitatea ta, niciodată condamnabilă, ar fi fost etern incompatibilă. În momentele în care, iubindu-te pe tine, m-am trădat pe mine.

Am ales pentru tine şi… nu m-am ales pe mine.

Am decis pentru tine, iar asta te absolvă de orice vină de a mă fi iubit prea mult şi de a fi renunţat, iubindu-mă.

Amândoi am iubit, împreună am plătit acel preţ, amândoi am pierdut.

Dar cuplul viaţă-literatură a învins…Povestea (ne) trăieşte. Mai vie şi mai viu ca oricând!

Maia ©️ristina Moroșanu

traducere&tandrețe

“Traducerea este o sarcină delicată (…), un proces riguros, un exerciţiu spiritual; o formă tandră a înţelegerii; o manipulare somptuoasă a misterelor; o conştientizare; o confruntare de ritmuri; o aventură a spiritului.”

~ Jorge Luis Borges

La mulți ani maestrului Gheorghe Visu!

Onorată și fericită să fiu contemporană cu Personalitatea Zilei de Astăzi, 02 iulie 2021: Marele Român, Actor și Artist, poate cel mai îndrăgit al Scenei și Cinema-ului nostru – Gheorghe Visu, căruia îi urez La Mulți Ani sănătoși, însoriți, plini de Binecuvântări!

Umbră și Vis

Merg înapoi pe şine. Prin pasaje. Pe străduţe cu felinare galbene şi multă Lună. Amintirile n-au putrezit. Sunt calde, sub mormane de omăt virgin. Noapte şi frig. Mă strecor printre umbre şi vise. Mă ascund de mine şi mă redau lumii. Amorţesc şi mă las furată în nostalgii de fum. Curenţii subterani îmi trântesc uşile şi mă inundă olfactiv.

Vuietul anunţă cutremurul. Atenţie, se deschid adâncurile!

Zori melancolici… Bulevarde cu lumini şi dâre. Străduţe tăcute, semi-obscure, misterioase. Câţiva paşi hotărâţi şi cugete răzleţe plutesc pe asfalt. Parfum de primăvară şi de Timpuri Noi. Capitala sufletului meu – citadelă a uneia din nemuririle mele…

Privesc înapoi, pe şine, la apus, şi întunericul naşte flori multicolore fără parfum. Am înstrăinat vântului dreptul la cel din urmă simţ al memoriei, cel mai viu afectiv. Voi cere despăgubiri spirituale unui nou răsărit. Atenţie, se redeschid sufletele!

Maia ©️ristina Moroșanu

Axis – Amor – Avis

A fost odată un Vis. Un Vis frumos și trist. Iubirea noastră a crescut – un Trandafir vrăjit în Paradis. Pământul n-a avut curaj să-i avorteze sămânța, iar Cerul nu ne-a refuzat adopția copilului din rădăcină interzis.

A fost odată un crud Amor ce Universul ne-a prescris. Și Noi ne-am otrăvit fericiți din Iadul arzător, din Raiul nepermis. Ne-am înfruptat Amândoi sufletele din același măr care, în final, ne-a ucis.

Am fost odată, în Zbor, înaripați de-același Vis. Ne-am înălțat în Infinit, plutind deasupra Cerului admis. Dragostea și-a construit Aripile în cădere, iar astăzi, în amintirea unei călătorii în Doi, păstrăm doar penele unei rara avis.

A fost odată, ca-n povești descris, un tainic Dor ce Nemurirea ne-a promis. Am fost acolo Împreună și am căzut înamorați în același abrupt Abis. Nu ne-am dorit să revenim în Paradis. Din adâncuri, privind spre Cer, am reînviat Păcatul comis.

A fost un Vis, Iubirea Mea, un basm rescris. Din cel mai mare Păcat înfăptuit, am moștenit un Manuscris. Atâtea litere îndrăgostite ne-am prezis, atâtor nopți vrăjite Inimile Noastre s-au circumscris!… În arșița Dorului, Trandafirul s-a ofilit și Dragostea ni s-a prescris.

A fost odată, în Noi, un Paradis. Am înotat pierduți într-o tandrețe de nedescris. Am înecat, apoi, Amorul Nostru súi-géneris. Ne-am fi dorit să mai visăm, să mai gustăm în Doi din Raiul promis. Dar porțile, de-un Timp, ni s-au închis. Iubirea n-a supraviețuit, lăsându-ne învăluiți în níxis. Acum, numai Dorul nestins ne mai ține suspendați pe a lumii áxis.

A fost odată un Vis. Cel mai frumos și cel mai tri…sss…t… CathArsis!

<<AbracaDraMa>>

Maia ©️ristina Moroșanu

La mulți ani, Dragă Nașă!

Azi am cules (în poze) cel mai frumos liliac mov pentru cea mai frumoasă admiratoare a acestei încântătoare flori…

La importantă zi aniversară, am bucuria să-i spun “La Mulți Ani” însoriți și parfumați Doamnei Maria Glodeanu – cea mai scumpă, deosebită și mereu tânără Nașă din lume!

Cu urări calde de maximă sănătate și bogată fericire, din toată inima și cu toată recunoștința, fina Maia Cristina.

Demnitatea Neuitării

~ Această iubire
Mistică,
ce n-ai avut curaj
să dezlegi,
ne menține vii,
Încătușați,
chiar şi în colivii
Separate…

Uitarea rămâne
Imperceptibilă,
Distanța
ni se comprimă
Atemporal –
rămân virgine urmele
Amorului
în captivitatea sinelui
Nostru;

Tandreţea de
Neiertat
ne-a supravieţuit
Amândurora,
Razele
Îmbrățișării tale încă
Învăluie nocturna
Absenței…

~ Această iubire
Mistică,
ce n-ai avut curaj
să dezlegi,
ne menține vii,
Încătușați,
chiar şi în colivii
Separate…

Aşteptarea devine
Binecuvântare,
știind că, în acea clipă
Magică,
Privirile ni se vor contopi,
în același reintegrat
Infinit.

“Demnitatea Neuitării”
[<<Trădare & Reinterpretare>>]
Maia ©️ristina Moroșanu

Descântat

ceva retrăit, ceva neuitat
un vis, un poem, un dor decantat
un suflet arzând, un altul plecat
ceva de iubit, ceva de visat

ceva liniştit, ceva înfocat
un iad infinit, din Rai declinat
ocean inundat – în cer oglindit
ceva înălţat, ceva adâncit

ceva de șoptit, ceva de cântat
un sunet umbrit – ecou descântat
în vid cadenţat, un soare topit
din somn înviat – refren răsărit

“DESCÂNTAT”
Maia ©️ristina Moroșanu

PNTSDXIXXIZXVIIXVXVPM

Despre mine… vreau să cânt! (1)

Sunt cel mai bun scriitor de limbă română (dar nu numai) la nivelul de evoluţie la care mă aflu, la experienţa şi frustrările (non)literare acumulate până în prezent. Sunt cea mai bună (povestitoare-poetă-publicistă) raportat la ce am scris şi am distrus, păstrat sau chiar publicat, dar şi la ce am gândit/simţit şi nu am verbalizat (încă). Departe de mine orice aroganţă sau chiar opusul – modestie, pentru că mă consider o optimistă (incurabil-) realistă de un idealism lucid/practic, fiind şi cel mai mare (auto)critic, ceea ce nu mă ajută psihologic, dar îmi dă fineţe, fler şi inspiraţie în artă, analiză etc. Creativitatea şi critica (pe care o cenzurez faţă de ceilalţi şi o accentuez faţă de propria persoană) îşi dau una din luptele mele interioare. Am şi dovezi că (deşi scriu bine) nu mă laud cu scriitura, ci mai degrabă mă ascund, mai ales de mine însămi. Dacă taică-meu afirmă, în una din cărţi („Jurnal”), că s-a luptat vreo juma’ de veac să fie scriitor, eu am mai bine de un sfert de secol de când mă lupt să nu (mai) fiu scriitoare, renegându-mi această latură (incurabilă, totuşi) până la autoanulare. În ultimii ani, graţie psihologiei inverse, ea m-a învins în tot mai multe rânduri, căci, cu cât am refuzat să o accept, din anumite preconcepţii şi mult orgoliu, perfecţionism patologic etc., mai tare s-a dezvoltat. Nu-s romantică defel (doar în cuvinte scrise, eventual unui destinatar abstract), şi aceasta e o explicaţie – sunt o pasionată şi pasională convinsă, aventurieră, rebelă, extravertită, îndrăgostită de diversitate, de toate darurile vieţii şi de logica formală mai mult decât de cea a sentimentelor. Nu pot iubi decât intelectual, am pretenţii enorme de la mine şi de la ceilalţi şi o intoleranţă exagerată (poate nenecesară) faţă de inferioritate/incapacitate mentală în primul rând. Sunt cam alergică la sentimentalisme şi siropuri (proprii şi figurate), deşi nu ştiu dacă vreuna din poeziile mele sugerează latura mea profund raţională, dimpotrivă. În textele jurnalistice mai acide, de analiză, în care-mi dau cu părerea sau militez pro/anti ceva, se remarcă din plin stilul rece, mai sofisticat sau mai direct. Uneori mă sensibilizează cititorii poeziilor, cărora le sunt, cu smerenie, recunoscătoare, dar nu mă ţine mult. Mi s-a întâmplat să mă las dusă de valul vreunei poveşti amoroase, fără să rezonez până la capăt. Am fost şi fericită adesea, am simţit şi că n-a meritat alteori. Ştiu perfect să fiu fericită şi să-mi iau ce am nevoie, nu pretind şi nu aştept, doar mă bucur de „proprietatea” a ceea ce cred că mi se cuvine, însă întotdeauna prefer o inteligenţă superioară mie care să intuiască mai bine ca mine şi să mă surprindă, ceea ce e greu. Aşadar, am împroşcat cu versuri, şi colorate, dar mai ales albe, prin multe locuri publice – reviste, cenacluri, www  şi nici eu nu mai ştiu. Poate mi-a ieşit din peniţă noroi, poate cerneală, poate aur pur. O certă şi interesantă combinaţie există, nu ştiu dacă potrivit de sărată. Pot scrie în (aproape) orice limbaj (chiar limbă). Sunt o mincioasă stilistică perfectă, cameleonică, detaşată de propria creaţie. Ceea ce povestesc sau versific nu-mi (mai) aparţine şi în mică parte mă (mai) regăsesc sau (mai) rezonez cu ce public. Sunt cel mai bun scriitor în devenire. Ceea ce am (şi) mai valoros ori e în plină creaţie, ori încă nu v-am arătat. Mulţumesc tuturor cititorilor şi criticilor prezenţi şi viitori! P. S. Nu mă interesează elogiile şi nu le merit eu. Nimic din ceea ce sunt nu-mi aparţine mie, ci Divinităţii, iar scrisul (arta – mai şi desenez, fac poze, cânt, joc teatru, fac artizanat, design ş. a.) este darul lui Dumnezeu pentru oameni, şi prin unii ca mine. Va urma!

La mulți ani de Mărțișor!

1 Martie, începutul primăverii calendaristice, este o zi importantă. Dar nu doar pentru că azi s-au născut marele povestitor Ion Creangă și scriitorul-inginer Gheorghe Asachi. Nici pentru că tot azi au venit pe lume compozitorii Eugen Doga și Chopin.

Pentru mine, Mărțișorul este special fiindcă e ziua de naștere a uneia din cele mai importante persoane din viața mea.

Cred că, pentru fiecare om, profesorul de limba maternă este un reper și trebuie să fie unul pozitiv, fiindcă, în viață, orice altă disciplină școlară, limbă sau meserie/profesie se învață cu ajutorul acestui prim limbaj asimilat.

În ce mă privește, cea mai frumoasă și consistentă limbă română am învățat-o sub aleasa îndrumare a unei Doamne deosebite, care mi-a fost profesor în gimnaziu.

Am fost norocoasă de această întâlnire care a durat patru ani minunați, iar în prezent sunt fericită și onorată să pot ține legătura, în viața reală, dar și virtuală, cu cea care mi-a fost alături, cu dăruire și talent, într-un parcurs (inițiatic) fascinant, acela al literelor.

La mulți ani și cât mai multă sănătate, protecție Divină și daruri bogate spiritual zi de zi, de la viață și de la cei dragi, stimată și tare dragă Doamnă Fartușnic Varvara!

Vă îmbrățișez din toată inima, cu recunoștință, prețuire și cele mai bune gânduri.

P. S. Apropo de litere, tot pe 1 Martie a apărut primul număr al revistei “Convorbiri literare”, editată de “Junimea” lui Maiorescu, respectiv tot azi a avut loc premiera piesei lui Mihail Sebastian, “Steaua fără nume”, la Teatrul Alhambra din capitală.

Oare în care ani și locuri s-au “petrecut” toate aceste “sărbători”?…

La mulți ani sărbătoriților zilei și o primăvară însorită în toate sufletele!

Cerul tău, Eter(n)ul meu

Soarele tău avea Ascendent în marea mea

Și mă trezea lumina lui, și valurile-mi-ncălzea…

Noi ne priveam cu dorul Sorilor ce niciodată nu se-ating,

Ce se rotesc în depărtări și ard de-amor până se sting…

Cerul tău era mereu exaltat deasupra Soarelui meu

Și mă ploua sublim, lumină-curcubeu…

Dar deodat-o Lună Neagră peste noi se juxtapune

Iar Soarele tău apus încet se descompune…

O sacră amintire a rămas din noaptea dedicată ție

Cu ai noștri Sori în perfectă armonie…

De-atunci, Luna Albă răsare doar pentru tine,

Să-mi amintească dorul din care cer provine…

Maia ©ristina Moroşanu

Scriitor | Consultant | Formator

http://www.Maia-Morosanu.Ro

maia.morosanu@yahoo.com

⓪⑦②⓪ ⓪①④ ④①⓪

Via Veritas Vita – poveste fără sfârşit

A fost odată, demult, o poveste fără-nceput – cea mai frumoasă poveste de Crăciun.

Veneau călare, de la Răsărit, Trei Crai, reprezentând Tinereţea, Maturitatea, Senectutea. Ei erau conduşi de o Stea, în căutarea Căii, a Adevărului şi a Vieţii, sosind la Ierusalim în timpul domniei lui Irod, rege al Iudeei, pentru a i se închina regelui nou-născut al iudeilor.

În miez de noapte înstelată, îngeri de lumină le-au vestit de sus, din Ceruri, că s-a născut cel mai mare împărat al lumii, dar lipsit de bogăţii materiale, care va mântui sufletul omului de păcate, purtând o coroană nu de aur, ci de spini.

Cei Trei Magi – preoţi şi astrologi persani, i-au adus daruri Pruncului Iisus Hristos născut în iesle, primind, la rândul lor: o piatră magică din care izvora foc, o icoană din metal şi lemn care nu putea să ardă şi o pâine, reprezentând hrana spirituală a Iubirii de aproape.

După tainica închinare şi adoraţia noului rege alături de mama sa, Fecioara Maria, şi de tatăl său pământesc, Iosif, cei Trei Magicieni care au descoperit Constelaţia Alfa şi Omega şi-au continuat drumul, trecând pe la Fântâna Miraculoasă unde poposise şi Maica Domnului Iisus. Aici, în adâncul apei, se oglindea Steaua călăuzitoare, dar strălucirea ei putea fi văzută numai dacă Fântâna era acoperită și doar de către cei cu inima curată, pe sub acoperământ.

În acel ţinut sfânt al timpurilor biblice, Magii au avut un vis în care Dumnezeu îi avertiza despre intenţia lui Irod de a ucide pruncii nou-născuţi. Astfel, Magii de la Răsărit au urmat altă Cale la întoarcere, pentru ca Iisus să nu poată fi găsit de regele Iudeei. Apoi au călătorit în India, unde au devenit creştini.

Cei Trei Crai ne-au Revelat în inimi Constelaţia Iubirii, iar noi numai privind în Fântâna Interioară putem zări, cu fascinaţie şi evlavie, icoana Stelei eterne a celui care ne va mântui.

Au fost odată Trei Magicieni ai sufletului meu, Eroi care au purtat nume de sfinţi – toate începând cu „I”… de la Iubire: Ioan, Iosif, Iustin. Lor le păstrez pentru totdeauna, în ieslea sacră a spiritului meu, cele Trei Daruri Magice, căci în fiecare din ei am (re)descoperit Steaua regelui Iisus şi prin ei îmi regăsesc an de an, clipă de clipă – Via, Veritas, Vita…

A fost odată o poveste Adevărată despre Steaua care a Răsărit demult… şi străluceşte, azi mai vie ca oricând, în sufletele noastre, fără de-nceput şi fără de sfârşit…


În prima zi de Crăciun sărbătorim Naşterea Mântuitorului Iisus.

A doua zi de Crăciun sărbătorim pe Fecioara Maria, Maica Preacurată a Domnului Iisus Hristos.
A treia zi de Crăciun sărbătorim pe Iosif, tatăl pământesc al Pruncului Iisus.

Cea de-a 12-a noapte sfântă de la Crăciun le este dedicată celor Trei Crai de la Răsărit, de Ajunul Botezului Domnului – care încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă ce încep în Ajunul Naşterii.

Teofania sau Epifania din a 12-a zi, a Botezului, este înfăţişarea lui Iisus Hristos Magilor, în Sfântă Treime.

~ Maia Cristina Moroşanu